26 decembrie 2014

Povestea de Craciun a padurii de brazi

Era luna plina si o sumedenie de stele isi trimiteau razele stralucitoare peste dealurile imbracate cu cojoc gros de nea.

Erelah s-a saturat sa zburde cu celelalte caprioare si s-a gandit sa faca o vizita bunei sale prietene, Angelica, asa cum facea zi de zi. Era foarte placut sa stea in compania fetitei. Angelica o mangaia cu blandete si ii dadea intotdeauna fan uscat cu miros de toamna calda. Vara se plimbau prin padure si se jucau impreuna de-a v-ati ascunselea in poienile cu iarba inalta, deasa. 
Ajungand la gardul casei modeste in care traia Angelica, o vazu pe aceasta rascolind incetisor zapada cu piciorul, tinand capul aplecat. A facut putin zgomot ca sa fie observata, asteptand nerabdatoare lumina calda si zambitoare din ochii fetitei care se bucura de fiecare data cand o zarea pe Erelah.
Angelica si-a ridicat privirea, dar, spre ingrijorarea caprioarei, zambetul era ascuns. Ochii pe care i-a intalnit parca nici n-o vedeau.
- Vai de mine, Angelica! Ce s-a intamplat draga mea prietena?
Angelica a ridicat din umeri a neputinta si i-a raspuns cu o lacrima tremuranda in coltul ochilor:
- Pai, nu avem brad de Craciun.
Erelah a ramas surprinsa:
- Cum adica brad de Craciun? Ce fel de brad mai e si ala?
Fetita a suspinat adinc si a inceput sa-i explice, cam fara chef, dar cu o stralucire in ochi care tot crestea pe masura ce inainta in explicatii:
- Bradul de Craciun e un brad pe care il impodobim noi, oamenii, in seara de Craciun. 
Il impodobim cu tot ce avem mai frumos si mai stralucitor. Apoi cantam colinzi in jurul sau. Il pastram multe zile in casa si ne bucuram de mirosul minunat pe care il raspandeste. Anul trecut am fost la matusa, la oras, si aveau cel mai frumos brad din toata lumea. Era impodobit cu multe lumini stralucitoare care parca dansau.
Tata ne-a spus ca nu are bani ca sa cumpere un brad, asa ca anul acesta nu vom avea unul in casa, termina Angelica aplecandu-si iar capul, cu sufletul trist.

- Doamne, cat de mult isi doreste draga mea prietena bradul acela de Craciun! se gandi Erelah.
N-a comentat din respect pentru dorinta Angelicai, dar se intreba in sinea ei ce fel de obicei o mai fi si asta?
- Sa bagi bradul in casa si sa-l impodobesti! Cum pot sa-l ia din padure, cand bradul creste din pamant? Nu e ca noi ceilalti, care mergem unde ne pofteste inima. Fara radacini? Oare nu stiu oamenii ca bradul lor de Craciun e un bradut care a murit deja, saracul? De ce oare nu se duc ei in padure sa se plimbe printre brazii cei frumosi si sa se bucure de parfumul lor? Ca doar au picioare sa umble. 
Si-a inchis ochii incercand sa-si imagineze bradul acela minunat de Craciun descris de Angelica, in speranta ca va intelege dorinta acesteia. A vazut bradul cu zeci de luminite care dansau si isi dorea foarte mult sa poata darui un astfel de bradut prietenei sale. Isi dorea sa o vada fericita pe fetita, asa cum aceasta a facut-o fericita pe ea de atatea ori prin mangaierile sale pline de dragoste. 
Ce credeti ca i s-a aratat in momentul in care si-a deschis ochii?  
Cerul plin de stele! Micute lumini care straluceau exact ca cele de pe bradul de Craciun.
O, cat de frumos ar fi sa ajunga la ele si sa le culeaga! Angelica ar putea sa impodobeasca cu ele bradutul acela singuratic din poiana. Cat ar fi de minunat daca ar avea macar cateva stelute!
Caprioara se uita in sus, la stele, visand ca acestea sa coboare la ea.
Ingana pentru ele melodia cu care o chema Angelica ori de cate ori venea in padure. Spera sa fie auzita de indepartatele stele. Canta si se ruga de stele sa coboare. Apoi a vazut prima stea care a ascultat chemarea ei. A luminat poiana. Erelah canta in continuare, infiorata de minune.
Stelele coborau in poiana, rand e rand. 
- Coboara stelele! exclama surprinsa Angelica, aratand spre poiana. Haide Erelah, repede, repede! Haide sa le vedem!
Erelah zburda fericita alaturi de fetita pe cararea luminata de stelele care atingeau pamantul. Zapada se ridica in urma sa si lumina se rasfrangea jucaus pe miile de cristale transparente.
Ajunse in poiana, Erelah a atins cu boticul prima stea. A impins-o grabita spre brad. 
- Pune luminitele pe brad! o indemna pe Angelica, aplecandu-se sa apropie urmatoarea steluta.

Angelica batea din palme de fericire. Se ridica pe varfuri, apoi sarea cat putea de sus ca sa impodobeasca bradul. 

Le-a venit in ajutor si tatal lui Erelah, atras de feeria de lumini. Inconjura bradul cu salturile sale gratioase si aseza stelele tot mai sus, pana in varf. 

Acum cantau toti trei pentru stele, iar acestea, vazandu-le pe cele de pe bradul impodobit, se straduiau sa ajunga fiecare in varful unuia. 

Angelica canta si dansa de bucurie in jurul bradului impodobit, in timp ce padurea primea podoaba generoasa de stele. 
Lumina cerului suradea din padurea de brazi. Se impletea cu lumina de pe fata fericita a Angelicai si cu cea din sufletelul caprioarei.   

In timp ce admirau bradul de Craciun impodobit cu stele, Angelica si Erelah au multumit cerului pentru darul sau minunat.
Va dorim cu totii un Craciun binecuvantat si va trimitem cate o steluta din padurea de brazi de Craciun.
Cu drag,
Rita Oarga





   

2 comentarii:

  1. Foarte frumoasa si emotionanta povestea!
    Craciun binecuvantat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Craciun binecuvantat si voua, Daiana!
      Te imbratisez cu drag.

      Ștergere