28 octombrie 2012

Tarta cu pere si crema de migdale


Ce minunatii de pere! Sunt reprezentarea perfecta a unei zile insorite de toamna. Cu mare generozitate, natura pune la dispozitia noastra aceste fructe savuroase, pline de vitamine. Cel mai sanatos este sa le consumam crude, dar pentru ca blogul meu este dedicat deserturilor, va voi prezenta favorita mea: tarta cu pere si crema de migdale.
Crusta crocanta, usor sarata si acrisoara, insotita de crema densa, dulce de migdale este in sine un deliciu. Iar perele imbibate cu arome de vanilie si lichior te fac sa-ti doresti felie dupa felie din aceasta tarta. Forma mea de tarta este una uriasa, de 30 de cm. Chiar si asa, tarta dispare in cateva ore. Ca sa nu aveti dificultati, voi scrie reteta pentru o forma de 24 cm.

Ingrediente pt. crusta (forma de 24 cm):

200 gr de faina
1/2 lingurita de sare de mare
1/2 lingurita de praf de copt
92 gr crema de branza fina (daca crema de branza e sarata, reduceti cantitatea de sare)
170 gr unt rece taiat cubulete
2 linguri de apa rece
2 lingurite de otet de mere

Ingrediente pentru crema de migdale:

120 gr unt moale, la temperatura camerei
100 gr zahar praf
2 oua
120 gr fulgi de migdale
20 gr faina

Pere insiropate:

3 pere mari, coapte dar nu moi
1/2 litru apa
120 gr zahar
1/2 lamaie
1 pastaie de vanilie despicata
2 linguri de lichior de pere (puteti folosi si limoncello sau lichior de portocale)

mai puteti adauga si scortisoara, anason stelat, cuisoare, coji de lamaie, dar sa nu exagerati cu condimentele pentru ca veti transforma gustul perelor in ceva insuportabil. Cu cat pastrati un gust mai simplu, cu atat mai bine.

Pregatim perele cu o zi inainte de a face tarta.
Curatam perele, le frecam usor cu jumatatea de lamaie ca sa prevenim oxidarea, apoi le taiem in doua si scoatem semintele.

Intr-un vas cat mai mic turnam apa, adaugam zaharul si pastaia de vanilie, apoi aranjam jumatatile de pere pe fundul vasului, intr-un singur strat, cu partea plata in jos. Peste pere asezam o bucata de hartie de copt pentru ca aburii care se formeaza sa umezeasca partea de sus a perelor, care probabil vor iesi in afara lichidului. Acoperim vasul si il punem la fiert cateva minute, pana cand perele se inmoaie putin. Puteti face test cu scobitoarea. Cand aceasta intra cu destula usurinta in para, stingeti focul si lasati perele sa stea in sirop cel putin 12 ore. Astfel, vor absorbi toate aromele.

Prepararea cremei de migdale:

Macinam fulgii de migdale, impreuna cu zaharul si faina in procesor.
Adaugam in doua transe untul si ouale. Intai untul, urmat de ou.

Crema rezultata o punem in frigider cateva minute ca sa capete putina consistenta, astfel ca perele pe care le punem deasupra sa nu se scufunde urat.

Prepararea crustei:

Amestecam faina cu sarea si praful de copt. Adaugam pe rand crema de branza si untul si framantam cu buricele degetelor pana cand se incorporeaza si formeaza mici cocoloase, de marimea unei alune.

Urmeaza apa si otetul cu care mai framantam aluatul pana cand cocoloasele devin de marimea boabelor de mazare.
Punem aluatul intr-o punga alimentara rezistenta si-l framantam prin apasare astfel ca aluatul sa devina compact. ii dam forma unui disc si il lasam sa se odihneasca in frigider 45 minute.

Asamblarea tartei:

Pornim cuptorul la 180 gr.C (foc mediu) cu cel putin 1/2 ora inainte de coacerea tartei.
Intindem aluatul de crusta pe o suprafata presarata cu putina faina. Taiem aluatul in jurul formei de tarta, astfel incat sa fie la 2-3 cm de marginea formei.

Aranjam crusta in forma de tarta impingand marginile in jos si nu tragand spre exterior.

Acoperim tarta cu hartie de copt pe care punem boabe de fasole (eu am avut numai orez). Coacem tarta in jur de 15 minute, pana cand devine auriu deschis.

Scoatem tarta, indepartam foaia de copt si dupa ce se racoreste putin, distribuim deasupra crema de migdale.
Intre timp, pregatim perele. Le scoatem din sirop, le stergem putin ca sa nu fie umede si le feliem pe rand. Pentru ca perele sa nu se ridice urat atunci cand creste compozitia de migdale, nu trebuie sa le  taiem pana jos. Indoiti doua foi de hartie in mai multe straturi, cam cat lungimea perelor, inveliti bine in folie de aluminiu si puneti-le de o parte si de alta a jumatatii de para.

Acestea nu vor lasa lama cutitului sa ajunga pana la baza perelor. Taiati perele feliute subtiri, apoi, inainte de a le pune peste crema de migdale, impingeti putin cu palma fiecare para pe lungime, pentru a se deschide feliutele. Aranjam perele peste crema de migdale si coacem tarta in jur de 30 de minute.

Suprafata sa trebuie sa fie aurie.

Intre timp reducem siropul in care am inmuiat perele. Acest procedeu este foarte simplu. Punem la fiert siropul la foc mic, neacoperit, pana cand se evapora mare parte din lichid. La sfarsitul procedeului, siropul se inchide putin la culoare si capata consistenta unui sos.

Dupa coacere, pensulam suprafata tartei cu siropul redus. Acesta pastreaza tarta proaspata mai mult timp si ii confera stralucire.

Spor la treaba si pofta mare!

Reteta adaptata dupa Dorie Greenspan.

21 de comentarii:

  1. Cred ca este un mare deliciu tarta asta, imi place mult crema...si combinatia cu pere! Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mama ce rapida esti! De-abia am apucat sa postez ca hop si tu in vizita. Tarta asta e preferata mea. E delicioasa. Iar reteta crustei o am de la mama. Merge foarte bine cu crema de migdale. Sa ai o seara frumoasa!

      Ștergere
  2. Eu sunt fan pere! si migdale! crema cred ca e o nebunie, o pun pe lista!!...chiar am facut si eu un tort cu pere in vin rosu...parca le-as fi scaldat si pe-ale tale putin, pt. un plus de culoare ;-) puup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc de vizita, Liana. S-ar putea sa ai dreptate cu vinul rosu. Va trebui sa incerc. Poate cu un vin rose. Eu nu beau vin niciodata, asa ca nici nu mi-a trecut prin cap sa-l folosesc. Pup si eu!

      Ștergere
  3. Imi place fooooarte mult tarta aceasta,si arata super bine!
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce buna trebuie sa fie. Ma tenteaza si pe mine combinatia pere-migdale. Multumim de rereta. Zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alina draga, n-o sa-ti para rau. Eu trebuie sa fac de 7-8 ori intr-o toamna. Nu degeaba am eu forma de tarta de 30 cm. Sa ai o seara frumoasa!

      Ștergere
  5. Foarte frumoase perele. La fel si tarta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Irina. Sper ca te-ai bucurat pana la urma de ora in plus de somn. Te pup!

      Ștergere
  6. Vai ce-mi plac tartele de acest gen !!!! Rita, in week-end cred ca fac o tarta !!! :);)

    RăspundețiȘtergere
  7. Arata bestial, iar crema de migdale este absolut fantastica.
    Pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crema de migdale merge foarte bine cu fructele de toamna. Sa vezi ce bine-i simti aroma cu crusta asta usor sarata! Pup si eu.

      Ștergere
  8. Minunata!O adevarata comoara...pupici Rita

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, Georgiana, ce onoare! Multumesc de vizita. Sper sa-ti fiu de folos. Te imbratisez cu drag.

      Ștergere
  9. Răspunsuri
    1. Multumesc de vizita, Bubu. Tarta asta e intr-adevar delicioasa. Ca doar suntem in casuta Comori delicioase, nu? :)) Pup!

      Ștergere