11 decembrie 2012

Pogacele cu miere - Linistea diminetii de Craciun


Ce poate fi mai frumos decat dimineata Craciunului? Te trezesti fericit si multumit, cu cei dragi in jurul tau.
Toata lumea e zambitoare si linistita dupa truda din zilele premergatoare marii sarbatori. Copil fiind, ma trezeam cu mare bucurie, uneori cu mici urme pe corp de la jucaria pe care o primisem in seara de Ajun. Asta in cazul in care mama ma lasa sa dorm cu ea. Primul gand era la jucarie, apoi la bradul impodobit. Cu jucaria in brate ma infiintam langa bradul frumos. Examinam fiecare glob cu mare atentie, desi le cunosteam foarte bine. Erau tot aceleasi, an de an. Analizam cat a mai ramas din lumanari dupa ce arsesera ore intregi in seara precedenta si imi parea rau ca devenisera un picut mai urate. Puneam jucaria inapoi sub brad si ma indepartam cativa pasi ca sa-mi pot aminti in ce pozitie mi-a lasat-o Mos Craciun, apoi o luam iarasi in brate. Miroseam cu nesat crengutele aromate si le miscam incetisor ca sa sune cei cativa clopotei atarnati de ele. 

Isi facea aparitia Pisti, fratele meu mai mare, pornit sa se distreze. Ochii ii luceau de veselie: 
- Hai sa furam bomboane! imi soptea.
 Nu cumva sa credeti ca ma impotriveam. Uitam imediat de dragostea pentru bradul impodobit. Trufele cumparate de mama de la tanti Rozi din capatul celalalt al orasului, cu aroma de lamaie, de portocale, cu nuci si rom erau irezistibile. Cu atat mai mult cu cat mama ne-a interzis cu o seara inainte sa ne atingem de ele. 
- Aveti destule dulciuri, nu umblati la brad pana nu vine popa. Cum va arata bradul daca il jupuiti? 
Asa spunea an de an. Ne pregatea cateva bomboane si sub pom, doar-doar ne potolim pofta si lasam bradul in pace. Cele de sub pom dispareau intr-o clipita inca in seara de Ajun. 
      Ei, dar trebuie sa stie ea ca le-am gustat? 
Desfaceam incetisor hartiutele in care erau impachetate, infulecam cate o trufa si refaceam forma hartiutelor cu infinita grija. 
Eram o echipa de hoti bine antrenata. Furam trufele din partea din spate si de jos a bradului. Acolo nu se prea vedea si erau mult mai multe decat in partea din fata, sus. Acolo tronau globurile stralucitoare. Complicitatea noastra era intotdeauna indreptata contra vointei mamei. Daca ea ne spunea sa nu facem ceva, ne aliam, de cele mai multe ori la indemnul lui Pisti,  si faceam exact ce n-aveam voie.

 De parca mama nu ne-ar fi citit! Nu apucam sa furam doua-trei trufe, ca se si auzea vocea mamei din bucatarie: 
- Haideti incoace, e pregatit micul dejun. Se raceste laptele! 
Asta era semnalul care ne transforma din aliati in dusmani. Fugeam si ne impingeam pe hol de parca ne-ar fi  asteptat o singura cana cu lapte pe amandoi. 
Trebuia sa ajungi primul neaparat. 
Va intrebati de ce?! Pai, pur si simplu, ca sa fii primul. Nu-mi prea reusea mie sa-l intrec pe fratele meu, dar odata ajunsa la masa ma consolam sorbind din laptele caldut in care inmuiam cate un pogacel cu miere. 

Mama, stiind ca nu ar fi facut fata cererilor noastre zgomotoase de a ne da prajitura la micul dejun, ne venea de hac pregatind pogacelele cu ceva timp inainte de Craciun. 
Inmuiate putin in laptele cald,  erau un adevarat deliciu. Unde mai pui ca ne si distram foarte bine cu ele. Toata lumea era multumita. Noi ne saturam, primeam dulcele cerut, iar mama era si ea linistita ca nu ne stricam pofta de mancare cu alte prajituri. Tata ne privea bland, bucuros ca toata familia lui era fericita.

Asa ca, daca aveti in casa hoti care poftesc la dulciuri, oferiti-le cu incredere aceste pogacele. Sunt foarte bune si langa o cana cu cafea.

Aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:

500 gr faina
250 gr zahar praf  vanilat
2 linguri de miere
4 linguri de lapte
100 gr untura
2 oua intregi
un varf de cutit de bicarbonat de sodiu
scortisoara, cuisoare, anason, nucsoara, coaja de portocale sau de lamaie razuita dupa gust.


Pentru decor:
1 galbenus
1 lingurita de smantana sau frisca
nuci sau alune
zahar cristal pentru presarat

Mod de preparare:
Amestecam ingredientele uscate, apoi le adaugam pe cele lichide si framantam pana cand obtinem o bila de aluat pe care o lasam sa se odihneasca 1/2h - 1 h in frigider. Intindem o foaie de 4-5 mm pe blatul de lucru presarat cu foarte putina faina, decupam discuri de 6-7 cm. Discurile se pun in tava tapetata cu hartie de copt si se decoreaza.


Ungem suprafata lor cu galbenusul amestecat cu lingurita de smantana, presaram putin zahar si punem cate o aluna sau cate o jumatate de miez de nuca pe fiecare disc.


Le coacem in cuptorul preincalzit la 180 gr. C timp de 10 minute, sau pana cand marginile incep sa devina aurii.
Mare grija sa nu le coaceti prea tare pentru ca vor fi tari.
Le depozitam la temperatura camerei, in cutii inchise sau acoperite cu un servet. Pogacelele pot fi pastrate in jur de 30 de zile.
Pentru a le inmuia, la fel ca la turta dulce, punem cu cateva ore inainte de servire cateva felii de mar printre ele. Vor absorbi umezeala din feliile de mar.



Sper sa le incercati, macar pentru a asigura linistea diminetii de Craciun.

Spor la copt si multe zambete! Craciunul e aproape. :)


11 comentarii:

  1. Rita draga...asa mult imi place sarbatoare de Craciun pentru toate lucrurile care le facem atunci cu drag si care ne apropie si ne face mai buni, mai deschisi la suflet. Prajiturele astea au un farmec aparte, parca in perioada aceasta sunt cele mai bune, iar tu mereu le prezinti intr-un mod minunat. Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc de vizita, Paula. Fara poveste, pogacelele astea ar fi anoste. Dar, in asociatie cu amintirile noastre, devin cele mai grozave prajituri. Pe de alta parte, ele sunt foarte bune. Merita o povestioara. :)

      Ștergere
  2. Ma regasesc in povestioara ta!Eu impreuna cu sora mea faceam la fel!
    Pogacelele arata minunat,tare as "fura"si eu una!
    Pupici multi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihaela, cred ca toti copiii fac la fel. Nu am facut nimic extraordinar, dar sunt tare placute amintirile astea. Ma distrez povestindu-le. Pup si eu!

      Ștergere
  3. Paula, thank you from all my heart for visiting me. It's a great pleasure having you here. Wish you all the best!

    RăspundețiȘtergere
  4. Dar cine nu se regaseste oare in povestioara ta ???? Imi este dor de acei ani si de tot ce a fost frumos !!!
    PS.Abia astept dimineata zilei de Craciun !!! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adina scumpa, stiu ca se regasesc foarte multi in povestioarele mele de doi bani. Cine n-a furat o bomboana de pe pomul de Craciun, nu poate sa spuna ca a fost copil! Imi place foarte mult sa imi amintesc vremurile acelea. Parca te fac sa fii mai bun. Sa ai o seara frumoasa si o dimineata de Craciun linistita, senina, incarcata de dragoste.

      Ștergere
  5. Draga Rita, pot inlocui untura cu unt 82% grasime? Din pacate nu am untura si tare as vrea sa fac aceste delicioase fursecuri :) Multumesc mult .Trebuie sa mentionez ca va ador retetele:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, linistit poti sa inlocuiesti untura cu unt in aceeasi cantitate. Trebuie sa ai grija sa nu se coaca prea tare pentru ca atunci vor deveni tari.
      Sa fie doar un pic aurii. Spor la treaba si sper sa mai apuc sa postez retete in curand.
      Te imbratisez cu drag.

      Ștergere
  6. ce ma bucur ca am gasit reteta! sora bunicii mele din Satu Mare facea pogacele din astea, dar nu numai de Craciun. imi era dor de gustul lor, o sa fac si eu in curand.

    RăspundețiȘtergere