8 august 2012

Cupcakes Surasul stelelor


Aceste prajiturele s-au nascut ca raspuns la provocarea lui Emily, prin Mixtopia, de a ne crea propriul cupcake.
           Mi-a placut foarte mult ideea, asa ca am inceput sa ma gandesc ce imi inspira forma cupcake-ului.  Si, dupa putin timp, mi-am amintit de steaua Micului Print. Micuta, rotunda, cu trei vulcani dintre care unul stins, cu un trandafir minunat si cu multe apusuri de soare. 
          Mare bucurie! M-am dus glont la biblioteca, am scos pretioasa carticica uitata pe raft de prea multa vreme si am inceput sa citesc imedat, incantata de reintalnirea cu un prieten drag.
          Daca as fi vreodata scriitoare si as putea sa aleg cartea pe care ar urma sa o scriu, Micul Print ar fi prima mea optiune. Cuvintele intelepte din aceasta carticica mi-au insotit copilaria, adolescenta, si, adulta fiind, m-au readus de multe ori pe drumul cel bun. Este cartea cautarii adevaratelor valori in viata, a prieteniei, responsabilizandu-ne fata de tot ce pretuim :
         "- Voi nu semanati intru nimic cu floarea mea, voi inca nu sunteti nimic, le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a imblanzit, precum nici voi n-ati imblanzit pe nimeni. Sunteti asa cum era si vulpea mea. Nu era decat o vulpe, aidoma cu alte o suta de mii. Eu insa mi-am facut din ea un prieten, iar acum nu are in lume seaman.
            Si florile se rusinara.
           - Sunteti frumoase, dar sunteti desarte, le spuse el. Nimeni n-ar avea de ce sa moara pentru voi. Floarea mea, fireste, un trecator de rand ar crede ca e asemeni voua. Ea insa singura e mai de pret decat voi toate laolalta, fiindca pe ea am udat-o cu stropitoarea, fiindca pe ea am adapostit-o sub clopotul de sticla. Fiindca pentru ea am ucis omizile ( in afara doar de cateva, pentru fluturi ). Fiindca pe ea am ascultat-o cum se plangea, ori cum se lauda, ori cateodata chiar si cum tacea.
             Fiindca ea e floarea mea.
             Si se duse inapoi la vulpe.
             - Ramai cu bine, zise el...
             - Te du cu bine, zise vulpea. Iata care-i taina mea. E foarte simpla: Limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor. (...)
            - Oamenii au dat uitarii lucrul acesta, zise vulpea. Tu insa nu trebuie sa-l uiti. Devii raspunzator de-a pururi pentru ce ai imblanzit. Tu esti raspunzator de floarea ta. "



Toate acestea se regasesc in cupcakesurile acestea delicate. Baza nu are mare insemnatate, am vrut sa fie cat mai simpla. Dar sub invelisul de ciocolata alba se ascunde privirii dragostea Micului Print pentru trandafirul sau: o crema sublima cu esenta de trandafiri.

Puteti vedea, insa, surasul cupcakesurilor-stele, care poarta fiecare cate o petala poleita a pretiosului trandafir. Am ales cu grija culoarea petalelor: trandafirul roz inseamna apreciere, admiratie, recunostinta, iar trandafirul galben, prietenie, aducere aminte si promisiunea unui nou inceput.



Si cum altfel s-ar putea numi micile mele creatii decat Surasul Stelelor, ca un omagiu adus Micului Print de catre o mare admiratoare, iubitoare de prajiturele. 
                "- Te vei uita la stele, noaptea. Steaua mea e prea micuta ca sa-ti arat unde se afla. E mai bine asa. Pentru tine, oricare din stele va fi steaua mea. Asa incat te vei uita cu drag la toate stelele...  Toate vor fi prietene cu tine. Si-apoi, as vrea sa-ti fac un dar...
                Din nou a ras.
                - Ah, puisor, puisor, imi place cand aud rasul asta!
                - Chiar el va fi si darul meu...  (...)
                - Noaptea, cand te vei uita pe cer, fiindca eu voi locui pe una dintre ele, fiindca pe una din ele voi rade, atunci va fi pentru tine ca si cand ar rade toate stelele. Tu singur vei avea, tu singur, stele care stiu sa rada!"



Minunata carticica! Dar ia sa vedem cum incropim Surasul Stelelor.


Ingrediente pentru 12 cupcakes:


140 gr zahar
120 gr de unt la temperatura camerei
3 oua mari la temperatura camerei
1 lingurita de esenta de vanilie
200 gr faina
1 1/2 lingurita de praf de copt cu sofran
un varf de cutit de sare

coaja rasa a unei lamai

70 ml lapte

Ingrediente pentru crema de trandafiri:


250 gr mascarpone
50 gr zahar praf
200 ml de frisca vegetala indulcita
8-10 picaturi de esenta de trandafiri sau 1/2 lingurita de apa de trandafiri

Ingrediente pentru glaura de ciocolata alba:

200 gr ciocolata alba
3 linguri de ulei de palmier sau unt topit



Pentru petalele de trandafiri glasate:
petalele unui trandafir pe care-l stropim din belsug cu apa, apoi il lasam sa se usuce
1/2 albus de ou

1/4 lingurita de apa
sau
1 lingura de praf de ou (Meringue powder)
1/2 lingura de apa calda

zahar extrafin

Pentru praful de stele - zahar colorat:
50 gr zahar extrafin
1-2 picaturi de colorant galben auriu

optional, cateva picaturi de albus de ou

Preparam cu o zi inainte zaharul colorat si petalele de trandafiri glasate.

Zahar colorat:

Pentru a obtine zahar colorat, avem nevoie de zahar extrafin si cateva picaturi de colorant. Daca vreti sa obtineti culori inchise, din cauza cantitatii mai mari de colorant, zaharul devine prea umed. Corectam umiditatea cu putin amidon alimentar.

Agitam bine-bine zaharul cu colorantul intr-o punga cu ziplock si lasam amestecul sa se zvante pe hartie de copt, pe o suprafata intinsa. Pastrati zaharul in borcanel bine inchis, la temperatura camerei.
Daca vreti sa straluceasca cu adevarat, adaugati cateva picaturi de albus.



In acest caz, dupa o ora-doua, sfaramati cocoloasele formate din cauza albusului si lasati sa se usuce foarte bine.

Pastrati in borcanel bine inchis, in frigider.
Zaharul ornamental se presara foarte usor din sticluta de esenta.

Petale de trandafiri glasate:

Scoatem petalele unui trandafir.

Desfacem putin albusul si il amestecam cu apa.
Prindem pe rand petalele de codita, le pensulam cu albus si presaram zahar pe ambele fete.


Le lasam pe un gratar  pana cand se usuca. Atentie, devin casante in scurt timp.
Daca doriti sa dati forme mai speciale petalelor, le puteti aranja intr-un suport de oua.

Petalele glasate se pastreaza in frigider.

Preparare cupcakes:

Pornim cuptorul la 180 gr.C (foc mediu) si punem hartiutele de muffin in tava.
Frecam untul cu zaharul, la viteza maxima a mixerului, pana devine o crema usoara si pufoasa (7-8 minute). Adaugam pe rand ouale, avand grija sa batem bine compozitia dupa fiecare ou.
La sfarsit, adaugam esenta de vanilie.
Amestecam separat ingredientele uscate: faina, sarea, praful de copt si coaja de lamaie.
Adaugam alternativ faina si laptele. Faina in trei transe, laptele in doua transe, amestecand cu mixerul la viteza mica. Incepem si terminam cu faina.
Umplem hartiutele de muffin in mod egal ajutandu-ne de doua linguri. Luam compozitia intr-o lingura, iar cu cealalta o impingem in hartiute.
Le punem imediat in cuptorul preincalzit si le coacem intre 15 si 20 de minute. Dupa 15 minute controlam cu scobitoarea. Daca scobitoarea iese curata, cupcakesurile sunt gata. Daca nu, le mai lasam 2-3 minute si controlam din nou. Aveti grija sa nu le coaceti prea mult, pentru ca devin uscate.
Scoatem imediat prajiturelele pe un gratar ca sa se zvante.




Prepararea cremei:


Batem mascarponele cu zaharul pudra pana cand devine pufos. Adaugam esenta de trandafiri, putin cate putin. Aroma trebuie sa fie subtila, altfel crema va avea gust de parfum. 
Batem frisca spuma tare si o incorporam in mascarpone in doua transe.

Punem crema imediat in sac a poche si o pastram in frigider pana cand suntem pregatite pentru ornat. N-am pus nici un varf pentru ca am numai unul in forma de stea.:((

Distribuiti crema cu miscari circulare, pornind de la margine si terminand in centrul cupcakeului. Neteziti crema si dati-i forma sferica cu o spatula mica sau cu un cutitas lat.
Lasam cupcakesurile in frigider 1-2 ore.

Prepararea glazurii de ciocolata:

Incalzim ciocolata alba impreuna cu uleiul (sau untul) in cuptorul cu microunde sau pe baie de aburi. Amestecam bine ca sa dizolvam toata ciocolata. 
Punem glazura intr-o cana larga in care sa putem roti cupcakeul fara sa stricam crema.

Cat este calduta, cufundam fiecare cupcake in glazura si rotim sa acoperim toata crema cu glazura. Tinem putin cupcakeul rasturnat ca sa se scurga excesul de glazura, apoi il punem pe un platou. Cupcakeurile glazurate le punem in frigider cateva minute ca se intareasca putin glazura. 
Presaram pe marginile fiecaruia putin zahar colorat, apoi asezam pe ele cate o petala glasata.

Asezati-le pe un platou sau pe un stand pe care-l puteti face singuri, puneti ici-colo petale de trandafiri glasate si aveti un desert foarte elegant si romantic.
Apoi, delectati-va cu ele.


Daca vreti sa recreati povestea mea, aveti nevoie de un cupcake pe care il puneti pe micul print cu trandafirul sau.
Pentru asta, cu o zi in avans, facem trandafirul cu royal icing pe un firicel de sarma. Cufundam capatul sarmulitei in royal icing si lasam sa se usuce. Apoi, aplicam trei bobite prin miscari de sus in jos, alungindu-le spre baza. Lasam sa se usuce din nou si facem alte 5 bobite in jurul primelor, pornind de la mijlocul acestora. Aceleasi bobite prelungi vor forma frunzele trandafirului. Uscam floricica 24 de ore.
Ca sa o putem colora, o umezim putin cu o pensula si o pudram usurel cu o pensula moale, cu colorant sub forma de pudra. Coloram la fel frunzulitele. Ca sa fie in ton cu scena, atingem usor cu floricica zaharul colorat ca sa preia cateva cristale.


Desenati pe o bucatica de hartie de copt figura micului print. 
Eu am facut doi, ca nu cumva sa se rupa si sa raman fara printisor.
Umpleti conturul cu royal icing. Intai capul si esarfa cu o parte a corpului, lasati cateva minute sa se usuce, apoi restul corpului si scaunelul. Procedam asa ca sa nu se intrepatrunda formele. 
Lasam sa se usuce 24 de ore la temperatura camerei.


Asta-i tot. Am scris mult, dar n-o sa va ia mult timp.

11 comentarii:

  1. Superba povestioara micului print, imi aduce aminte cu drag de scoala generala cand a trebuit sa facem o sceneta dupa povestea lui, rolul meu a fost chiar a micului print :)))) Cupcakes-urile sunt pe masura povestii, frumoase, delicate! Pupici

    RăspundețiȘtergere
  2. Va multumesc, fetelor. M-am bucurat foarte mult ca mi-a venit ideea asta. Cupcakesurile au fost foarte bune. Dar mai presus de orice, sunt fericita ca am reusit sa le fac si sa le pozez exact asa cum mi-am imaginat. Va pup!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai suflet de artist, mana de bucatar si pana de scriitor!!! Cuvintele mele ar fi de prisos. Felicitari din suflet draga Rita!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce cuvinte mari, Dana scumpa. Bucataria este, intr-adevar, locul unde imi dau drumul la creativitate. Ma bucura enorm ca iti place mica mea creatie.

    RăspundețiȘtergere
  5. Superb totul , felicitari !!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc, Adina. Ma bucur ca-ti place.

    RăspundețiȘtergere
  7. Draga Rita, m-ai lasat fara cuvinte!... Cred ca Antoine de Saint-Exupery ar fi fost incantat de acest emotionant omagiu. Emotionante sunt si delicatetea si daruirea pe care le-ai pus in minunatele cupcakes-uri. As spune chiar ca pentru o vreme, chiar tu ai fost Micul Print ingrijindu-si cu dragoste trandafirul.
    Foarte rar am intalnit asa inspiratie si autenticitate in bucatarie! Din toata inima felicitari!

    O imbratisare calda, cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  8. Roxana! Ai revenit? M-ai emotionat profund cu cuvintele tale frumoase. Cat despre inspiratie, am avut noroc cu Mixtopia. Altfel nu m-as fi gandit sa creez un cupcake atat de reprezentativ. Te imbratisez cu drag, Roxana.

    RăspundețiȘtergere
  9. Am citit si eu Micul Print in scoala generala din dragoste pentru profesoara mea de franceza, care ne era si diriginta...si cu care mai tin legatura si-acum. E fascinant cum ai pus tu o punte intre Micul Print si cupcakes cu ajutorul trandafirilor. Stiu ca ma repet, dar esti extraordinara si faci lucruri exceptionale! Chapeau!

    RăspundețiȘtergere
  10. Liana, draga mea, de un an si ceva am descoperit latura asta a mea. Nu mi-a venit sa cred. Eu sunt f. buna la mate, fizica, dar am fost si la olimpiade de limba romana si maghiara in fiecare an. La desen am fost catastrofa. Cel putin, nu-mi placea nimic din ce faceam. Cusutul nu mi-a placut catusi de putin. Anul trecut, in mai, nepoata mea si-a dorit un tort cu Spiderman. De-acolo a pornit totul. Nu ma mai pot opri. De orice ma apuc, imi reuseste si, important, imi place si mie. Pentru ca nu este critic mai mare in ceea ce ma priveste.Dar sa ma opresc. Multumesc de vizita. Te pup!

    RăspundețiȘtergere